Fiat a prezentat la aniversarea a 125 de ani noul automobil Grande Panda, o reintepretare modernă a primei generații Panda, cu care marca italiană spune că „revine pe piața principală globală”. Mașina va avea atât o motorizare electrică, cât și una hibridă.
Piața energiei electrice nu explodează, așa cum se așteptau constructorii de mașini, iar uzina din Torino, acolo unde se produce modelul Fiat 500e va lucra în ritm redus până la sfârșitul lunii aprilie, anunță Corriere della Sera.
O nouă idee de subvenție care are ca scop creșterea vânzărilor de automobile electrice, pe fondul stagnării cererii în toată Europa, a fost anunțată de Guvernul Franței, care inventează un nou termen, leasingul social. Stellantis propune opt modele electrice, care se încadrează în prețul cerut de guvern, Renault vine cu două modele, dar fără Dacia Spring.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, se așteaptă ca grupul auto Stellantis să producă o versiune electrică a modelului Fiat Panda la uzina sa din apropiere de orașul Kragujevac (Serbia), transmite Reuters.
Thierry Koskas a prezentat săptămâna trecută cel mai ieftin automobil electric al momentului, după Dacia Spring, anticipând inclusiv o versiune care va fi mai ieftină decât modelul românesc. Alte mașini pe care le pregătesc francezii arată fără echivoc preocuparea mărcii Citroen pentru segmentele de prețuri accesibile. Chiar și așa, Koskas nu vrea să accepte o posibilă concurență cu brandul românesc Dacia, care vinde în prezent mai multe mașini decât Citroen, pe piața de origine a acestei mărci, Franța.
Lansarea noului Citroen C3 electric, la un preț care demonstrează interesul grupului Stellantis pentru clienții din segmentul Dacia, este doar începutul unei veritabile ofensive de automobile electrice ieftine, după cum reiese din declarațiile reprezentanților companiei.
Lipsa de comenzi a determinat Stellantis să decidă oprirea producției în uzina Fiat Marafiori, unde se asamblează noul 500 electric.
Cu ajutorul platformei comune a grupului Stellantis și pe baza designului de succes al lui Fiat 500, marca italiană a dezvoltat și acum lansează pe piață un al doilea SUV și totodată un nou model electric.
Fiat lansează în rețeaua comercială al treilea vehicul utilitar cu propulsie electrică, profitând de disponibilitatea acestora în portofoliul Stellantis. Noile Doblo și E-Doblo nu sunt altceva decât versiunile italiene ale modelelor existente în grup, de la Peugeot, Stellantis și, evident, Opel.
Circuitul Arena del Futuro din Italia este în acest moment locul de testare a celei mai avansate tehnologii de încărcare pentru automobilele electrice, prin inducția dinamică, dezvoltată de Stellantis și partenerii săi. Cu ajutorul acestei tehnologii, mașinile se pot încărca de la circuitele îngropate în șosea, similar cu telefoanele, dar în mers.
Fiat, marcă a grupului Stellantis, și-a prezentat primul autovehicul comercial cu propulsie electrică, o variantă a celor existente deja în grup, sub mărcile Peugeot, Citroen și Opel. Cu acest prilej, cei de la Fiat au dat o lovitură Turciei, anunțând că noul model va fi produs în Spania.
Uzina Fiat din Serbia, în care sunt fabricate acum modele Fiat 500, va fi ținta unor investiții în valoare de aproape 200 de milioane de euro, pentru a fi modernizată în vederea construirii unui autovehicul electric.
În urmă cu câteva zile, constructorul american Fisker a anunțat, într-un gest de marketing, că va produce un automobil electric care să devină papamobil. Gestul a fost urmat imediat de unul al șefilor Stellantis, care s-au dus la Vatican cu o mașină electrică.
Noul Fiat 500, complet electric, ar putea primi o a treia ușă, pentru a recupera parțial impactul scăderii masive a cererii pentru mașini cu două uși.
Fiat va dezvolta o versiune electrică a modelului Panda, potrivit unor informații confirmate oficial, mașina înscriindu-se printre noutățile cu zero emisii pe care marca italiană le pregătește pentru a atinge limitele impuse de UE.
Fiat Chrysler Automobiles va scăpa de amenzile UE pentru depășirea limitelor de emisii de CO2, potrivit CEO-ului Mike Manley, datorită înțelegerilor cu Tesla și a noilor modele electrice și hibrid pe care le lansează.